Marele prag al adevăratei treziri – David R. Hawkins

ochiul sinelui CRtsp  Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde  – David R. Hawkins

De-a lungul istoriei, rarii devotaţi spirituali care au experimentat stările superioare ale conştiinţei – sau chiar iluminarea – erau numiţi mistici şi etichetaţi adesea drept eretici, fiind astfel persecutaţi, excomunicaţi şi arşi pe rug. Învăţăturile lor constituiau ameninţări pentru structurile de putere fundamentate pe erorile spirituale. Într-adevăr, domnia vinovăţiei, a păcatului şi a fricii era serios periclitată de un Dumnezeu infinit de milos, plin de compasiune şi iubitor.

Până acum, înţelegerea omului nu a cuprins faptul că adevărul aduce pacea, iar falsitatea – teama. Prin intermediul acestui semn, se poate observa diferenţa.

La sfârşitul anilor ’80, nivelul conştiinţei omenirii a sărit de la 190 (unde stagnase multe secole), depăşind şi pragul critic 200 (nivelul Integrităţii), pentru a ajunge, în cele din urmă, la actualul nivel de 207. Acest nivel superior al conştiinţei nu mai este defel propice cruzimii şi urii, lucru confirmat şi de faptul că o mare parte a societăţii – inclusiv bisericile – au renunţat să mai accentueze păcatul şi teama. Ele vorbesc acum despre Dumnnezeul iubirii. Actualul Papă se pronunţă împotriva uciderii, execuţiilor şi inchiziţiei, recunoscând totodată şi eşecul apărării nevinovaţilor.

(Cartea a apărut în versiunea originală engleză în anul 2001, deci sub pontificatul lui Ioan Paul al II-lea. N.tr.)

Este pe cale să se ivească promisiunea unei noi ere a înţelegerii umane cu privire la Dumnezeu. Nivelul conştiinţei omenirii este suficient de ridicat acum pentru ca, în locul adorării dumnezeului urii şi vinovăţiei, să poată fi recunoscut adevărul Dumnezeului Iubirii.

Omenirea se găseşte astăzi la marele prag al adevăratei treziri, care poate constitui adevărata natură a celei de-a Doua Veniri a lui Hristos de care vorbesc scripturile. După ce aproape a atins punctul autoexterminării nucleare, civilizaţia „s-a dat cu capul de  prag“ şi s-a reîntors spre Lumină. Subvergenţa adevărului spiritual în contrariul său se poate petrece numai dacă nivelul conştiinţei omenirii se găseşte sub pragul valorii de 200, dar începe să se corecteze atunci când nivelul predominant al conştiinţei umanităţii depăşeşte linia Adevărului şi Integrităţii (situată la acelaşi nivel 200).

Imediat ce trecem de nivelul 200 al conştiinţei, Dumnezeu este văzut ca esenţă a dreptăţii, egalităţii şi libertăţii. El devine binevoitor şi prietenos. Paradisul poate fi atins – iată un fapt care devine o realitate plauzibilă, pe măsură ce răsar noi speranţe din abisul de disperare al generaţiilor lipsite de speranţă ale omenirii.

Umanitatea este într-un proces de renaştere, iar Dumnezeul bucuriei îl înlocuieşte pe cel al ororii şi al fricii.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-colectii-reduceri-editura-cartea-daath/david-r-hawkins-ochiul-sinelui-de-care-nimic-nu-se-poate-ascunde-cartea-daath

 

Reclame

Frica şi religia – David R.Hawkins

Frica şi religia

Fragment din Capitolul 5 al volumului Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre iluminare de David. R. Hawkins – 

Frica apare prin conştientizarea consecinţelor viitoare ale păcatelor, erorilor şi abaterilor noastre de la morală, care pot fi temporare sau pe termen lung. Există o teamă faţă de Judecata Divină, ca şi faţă de reprezentarea antropomorfică a unui Dumnezeu supărat sau chiar răzbunător. Cu cât viziunea despre Dumnezeu este mai primitivă, cu atât mai înspăimântătoare sunt şi imaginile. Sentimentele de frică sunt asociate şi combinate cu vinovăţia şi cu spectrul pedepsei – sau chiar al Iadului însuşi. Toate acestea sunt amplificate prin sistemele de credinţă mitologice, care devin parte integrantă din cultura respectivă.

Cu cât nivelul conştiinţei este mai înalt, cu atât este mai redusă teama de Dumnezeu. În mod tradiţional, omul este descris ambiguu, ca fiind deopotrivă inocent prin ignoranţă (“nu ştiu ce fac”) şi vinovat prin instinctele animalice ale eului. Ignoranţa este intrinsecă structurii şi limitelor eului / minţii dualiste care, din cauza dezvoltării sale limitate, nu poate să discearnă între aparenţă şi esenţă. Astfel, în absenţa unui Mântuitor, Avatar sau Mare Învăţător, umanitatea s-ar afla într-un mare dezavantaj. Chiar şi religiile însele  tind să fie în conflict, exceptând principiul monoteismului. În consecinţă, fiinţa umană se află în conflict, expusă riscului, şi pradă tentaţiilor care vin atât din interior, cât şi din exterior.

Religiile iudeo-creştină şi islamică oferă soluţii pentru izbăvire şi mântuire, în timp ce budismul şi hinduismul accentuează evoluţia spirituală de la limitele eului linear la  nivelurile non-lineare mai înalte ale identificării spirituale. Oricare ar fi contextualizarea, consecinţele păcatelor/rătăcirilor/limitărilor/ignoranţei sunt contrabalansate de Iertarea, Iubirea şi Compasiunea Divină.

Din studiile efectuate asupra conştiinţei reiese clar că soarta sufletului reprezintă mai degrabă consecinţa alegerilor şi deciziilor fiecăruia dintre noi decât răzbunarea unei divinităţi mânioase. Astfel că, asemenea unui dop de plută care pluteşte pe mare şi care se ridică în acord cu propria sa capacitate de flotabilitate, sau a piliturii de fier care se deplasează automat într-un câmp magnetic universal, aşa şi fiecare spirit îşi determină propria poziţie evolutivă în contextul non-linear al câmpului infinit al conştiinţei.

Justiţia divină este înnăscută şi independentă, apărând ca o consecinţă a Creaţiei însăşi. În plus, omniprezenţa generală a Totalităţii include permanent opţiuni de salvare. Dreptatea lui Dumnezeu este astfel perfectă, pentru că permite atât o libertate deplină, cât şi posibilitatea evoluţiei conştiinţei şi a conştientizării spirituale. (Cele de mai sus calibrează la nivelul 945; prin contrast, reprezentările antropomorfice ale lui Dumnezeu calibrează abia la nivelul 75).