Fără iubire nu există artă – din „Putere versus forţă”


Moştenirea lăsată omului de artă este una interioară; atunci când
privim frumuseţile realizate ni se inculcă o sensibilitate a frumosului
care ne permite să descoperim – şi să creăm – propriile noastre
recompense estetice în aparentul talmeş balmeş dezordonat al
existenţei. Arta şi iubirea sunt cele mai mari daruri ale omului către
el însuşi.
Fără iubire nu există artă. Arta este întotdeauna o realizare a
sufletului, o îndemânare supremă a atingerii umane, fie că această
atingere este una materială sau una a minţii şi spiritului; aşa a fost
încă din Neanderthal şi aşa va fi mereu. Vom observa astfel că arta
generată pe computer sau chiar şi lucrările marilor fotografi nu
calibrează niciodată la un nivel atât de înalt ca picturile originale. Un
experiment kinesiologic foarte interesant, pe care oricine poate să-l
efectueze, este acela de a testa puterea unei persoane ce priveşte o
pictură originală, respectiv o reproducere mecanică a acelei picturi.
Atunci când cineva priveşte o lucrare realizată manual, cunoaşte o
senzaţie de putere; când, dimpotrivă, priveşte o reproducere a
originalului, cunoaşte o senzaţie de slăbiciune, fapt ce se dovedeşte
adevărat indiferent de conţinutul respectivelor picturi. O pictură
originală, ce înfăţişează un subiect tulburător, va induce un sentiment
de putere mai intens decât o copie cu un subiect plăcut. Artiştii
dedicaţi pun iubire în operele lor. Există o mare putere deopotrivă în
atingerea şi în originalitatea umană. Prin urmare, kinesiologia oferă
un detector fără greş al falsurilor în artă.

Danae – Rembrandt

(“Rembrandt calibrează la ameţitoarea valoare 700.” – „Adevăr versus falsitate”)


https://www.wikiart.org/en/rembrandt/danae-1643
Reclame

Calitatea mistică a transcendenţei – din „Vindecare şi recuperare

Trăind experienţa acelei “viiciuni a vieţii”, unităţii şi bucuriei, pe măsură ce înaintăm către o stare de pace interioară şi completitudine (pentru că aceasta este completitudinea: pacea), descoperim că pacea este acel simţământ de unitate absolută şi de reunire cu ceea ce este unitatea.


În cadrul sexualităţii ce izvorăşte din inimă regăsim întoarcerea la experienţa de a fi complet.

Aceasta este calitatea mistică a transcendenţei, un simţământ de a fi peste tot, oriunde, nelimitat. Când apare acest simţământ al unităţii este ca şi cum am transcende toate timpurile, ca şi cum am fi fost toţi bărbaţii şi toate femeile dintotdeauna. Suntem acum stăpânii sursei, suntem ceea ce determină apariţia experientizării. Nu mai suntem supuşi efectelor experienţei, ci suntem exprimarea ei, cu incredibilul sacru şi incredibila sa frumuseţe. Descoperim, uitându-ne în interior, subtilitatea acelei experienţe interioare.

Cum poate deveni practică toată această experienţă? Cum o aplicăm?  Vă pare ca o fantezie, ca ceva mistic sau ireal? Vă pare mitic, poate, şi nu că ar avea de-a face cu bărbaţii şi femeile? Există anumite modalităţi practice prin care cineva poate păşi în această experienţă. O cale de a nu mai fi concentraţi pe fizicalitatea locală a corpului este cea a tehnicii tradiţionale de meditaţie prin care concentrarea atenţiei se face asupra unui punct aflat la 2 centrimetri sub ombilic şi păstrarea atenţiei în acel punct pe durata întregii experienţe. Încercaţi.
Acesta este un punct pe care japonezii îl denumesc “hara”. Este folosit în artele marţiale când cineva se concentrează sau se centrează. În loc să fiţi atenţi la mişcările corpului, la manipulări, la anxietăţile fără de sfârşit, concentraţi-vă şi fixaţi-vă atenţia asupra acestui punct de sub buric. Menţineţi-vă atenţia acolo indiferent de ce se întâmplă şi veţi descoperi că sunteţi cumva înlocuiţi. În această stare, persoana devine participantul-observator autonom. Întreaga experienţă ia o cu totul altă dimensiune. Se întâmplă spontan înăuntrul vostru, dar în loc să fiţi concentraţi pe local, experimentaţi acum dintr-un câmp mult mai general. Încercaţi asta ca modalitate de a ieşi din experienţa  zonală, înălţându-vă către inimă. Mutaţi-vă în acel punct denumit “hara” şi observaţi schimbarea calităţii experienţei. Când depăşim localizarea, intrăm într-un câmp diferit de energie. Întreaga experienţă devine una a expansiunii, o experienţă expandată, cu mult mai multă intensitate, mult mai multe împliniri şi recompense, datorită cărora ne simţim bucuroşi şi recunoscători în loc să ne simţim satisfăcuţi.

din Capitolul VI-Sexualitatea

Vindecare şi recuperare – David R. Hawkins