“Eul ideal” #transcenderea nivelurilor constiintei

“Eul ideal”

O altă structură a eului psihologic a fost numită de Freud “Eul ideal”, (în contrast cu Id-ul instinctelor animalice reprimate, respectiv cu supraeul sau conştiinţa). Acest mecanism mental este compus din standarde şi obiective idealizate, admirate, sperate şi dorite. El reprezintă ceea ce ne planificăm şi sperăm să devenim. Figurile idealizate se internalizează ca modele şi deci, din punct de vedere inspiraţional, alimentează ambiţiile şi planificarea propriei vieţi.

Îndeplinirea acestor idealuri conduce la creşterea aprecierii de sine şi la satisfacţii, dar în acelaşi timp, eşecul în împlinirea speranţelor poate avea ca rezultat apariţia unor sentimente de culpabilitate.

Astfel, aşteptările nerealiste trebuie să fie revizuite periodic ca să nu devină opresive. A avea permanent un obiectiv în minte este inspirator, contribuind chiar la materializarea acestuia, pentru că ceea ce avem constant în minte tinde să se materializeze. Totuşi, este o greşeală să te laşi cuprins de sentimente de culpabilitate pentru că nu ai reuşit să duci la îndeplinire un ideal. La o examinare mai atentă se ajunge frecvent la concluzia că nu obiectivul respectiv a fost cel dorit cu adevărat, ci mai degrabă satisfacţia asociată acestuia.

Fiecare moment include simultan în sine atât opţiuni, cât şi limite. Acestea cuprind totalitatea consecinţelor factorilor karmici  exprimată colectiv ca totalitatea împrejurărilor care au generat moştenirile şi situaţiile din viaţa cuiva. Eul/sinele este linear şi, prin urmare, supus limitărilor şi obstacolelor. Recunoaşterea acestei dileme umane poate avea ca rezultat alegerea obiectivelor spirituale în defavoarea celor materiale. (“Nu poţi să o iei pe un drum ocolit către rai”). Dictonul “Mai bine adună bogăţii în Ceruri decât pe Pământ” ne ajută să ne reamintim acest lucru. Pe termen lung, consecinţele faptelor bune pe care le-am făcut în viaţă faţă de ceilalţi oameni au o influenţă pozitivă mult mai mare decât succesul lumesc, care este temporar şi în cele din urmă se pierde.

Este benefic să-ţi reevaluezi periodic obiectivele şi să te întrebi dacă acestea sunt cu adevărat importante sau dacă nu sunt cumva numai o consecinţă a egocentrismului tău. Succesul în orice acţiune este pur şi simplu consecinţa automată a faptului că, fără a căuta profitul, eşti cel mai bun în stilul de viaţă pe care ţi l-ai ales.

Fragment din Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre iluminare – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

„Eul” şi melodrama #transcendereanivelurilorconstiintei

Fragment din Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre iluminare, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Reţinerea, şovăiala de a ierta nu este doar o consecinţă a lipsei disponibilităţii de a lăsa să dispară acea “sevă” a eului care percepe nedreptatea, ci şi a iluziei conform căreia ceilalţi nu o “merită”. În realitate, cel care iartă şi nu cel iertat beneficiază cel mai mult.

Culturile dominate de vinovăţie au o percepţie negativă asupra lui Dumnezeu, pe care îl consideră critic, răzbunător, mânios şi punitiv prin dezastrele naturale (care sunt contextualizate ca fiind pedeapsa lui Dumnezeu pentru răutatea noastră).

Judecata personală se bazează pe percepţia care se dezvoltă prin credinţe şi programare prealabilă, iar toate acestea la un loc sunt coordonate de recompensa energiilor negative ale eului.

Pur şi simplu, eului “îi place” să sufere o “nedreptate”, să fie martir, să fie neînţeles şi, desigur, victimă permanentă a vicisitudinilor vieţii. În felul acesta, el primeşte o recompensă enormă, nu numai din poziţionalitatea însăşi, dar şi prin compasiune, autocompătimire, senzaţia de a fi important sau în “miezul acţiunii”, îndeplinind rolul de erou/eroină a melodramei. Eul acumulează “jigniri” şi nedreptăţi, hrăneşte “sentimente rănite” şi se complace în suferinţa acestei melodrame interioare a acumulării de nedreptăţi. În acest scop, eul colectiv exploatează “drepturi” ce pot fi invocate şi raţionalizate pentru orice poziţionalitate sau punct de vedere extremist. Bătălia pentru “drepturi” este elementul principal al mass-mediei şi al acelei lupte sociale agresive numită politică (pentru care adevărul este voit sacrificat în favoarea câştigului şi din cauza căreia milioane de oameni mor).

Evaluarea interioară şi onestitatea faţă de noi înşine dezvăluie deliciile secrete pe care eul le obţine din alimentarea acestor justificări şi nemulţumiri. Iluzia eului e că acesta este un proces de auto-alimentare, când, în realitate, efectul obţinut este exact cel contrar.

Sugestie de lectură în continuare:

Politica eului/Ura