Disoluţia rezistenţei #RupertSpira #Prezenta

Iubirea, pacea şi fericirea nu sunt decât cuvinte folosite pentru a exprima disoluţia oricărei rezistenţe şi oricărei căutări, dispariţia separaţiei şi a „altceva-ităţii”, adică savoarea adevăratei noastre naturi, propria sa savoare în propria sa viziune. Acestea sunt nonobiective, în sensul că nu deţin niciun fel de însuşiri obiective. În consecinţă, nu sunt experientizări ale minţii sau trupului, deşi le influenţează pe acestea.

Căutarea şi opunerea rezistenţei ascund adevărata noastră natură, aceea de Prezenţă Conştientă, prin urmare ascund şi iubirea, pacea şi fericirea care îi sunt inerente sau, mai degrabă, care sunt chiar Prezenţa Conştientă.

Ca urmare a uitării adevăratei noastre naturi de Prezenţă Conştientă şi a faptului că ne imaginăm, în schimb, a fi un sine separat şi interior, ne propunem, în existenţa noastră lumească, să găsim iubirea în relaţiile afective, pacea în diversele situaţii întâlnite şi fericirea în obiecte.

Această căutare este, prin definiţie, incomodă – faptul de a suferi defineşte sinele separat şi interior. De fapt, nici nu există un sine separat şi căutător. Sinele separat aparent este însăşi activitatea de opunere a rezistenţei/de căutare.

Atunci când relaţia afectivă, situaţia sau obiectul căutate sunt găsite, căutarea ajunge temporar la final, iar odată cu această disoluţie, adevărata noastră natură începe să strălucească, altfel spus Prezenţa Conştientă se percepe pe ea însăşi pentru un scurt răstimp (de fapt, este un moment atemporal, mintea nefiind atunci prezentă).

Acel moment atemporal este cunoscut ca iubire, pace sau fericire. Mai este cunoscut şi ca frumuseţe şi înţelegere. Aceasta este adevărata noastră natură, care se cunoaşte pe ea însăşi aşa cum este, ne-aparent modificată de perceperea unui sine interior.

Când mintea îşi face iarăşi apariţia, interpretează eronat această experientizare nonobiectivă a iubirii, păcii sau fericirii, în care nu a fost prezentă, atribuindu-le pe toate acestea relaţiei, situaţiei sau obiectului.

Odată cu reapariţia subiectului/obiectului care gândeşte, iubirea, pacea sau fericirea sunt din nou ascunse iar gândirea purcede din nou la căutarea unei noi relaţii, situaţii sau obiect, în speranţa reeditării experientizării iubirii, păcii sau fericirii despre care consideră, în mod greşit, că sunt rezultatul acestora.

Însă nu relaţia, situaţia sau obiectul dau naştere la iubire, pace sau fericire. Încetarea gândului care opune rezistenţă, care caută, este aceea care permite să strălucească manifestării iubirii, păcii şi fericirii latente, inerente adevăratei noastre naturi, aceea de Prezenţă Conştientă. Cu alte cuvinte, încetarea opunerii de rezistenţă/căutării permite adevăratei noastre naturi să se cunoască sau să se perceapă ca atare, ne-aparent-ascunsă de activitatea de opunere a rezistenţei/de căutare.

Astfel, iubirea, pacea şi fericirea nu sunt ceva care să vină şi să treacă, tot aşa cum nici Sinele nostru, Prezenţa Conştientă, nu vine şi nu trece. Şi totuşi, acestea sunt uneori aparent ascunse.



Prezenţa-Intimitatea Experienţei – volumul 2

Featured Image by JL G from Pixabay 

Tot ce este cuprins în interiorul acestui contur imaginar este considerat a fi „eu”- Rupert Spira

PREZENŢA – INTIMITATEA EXPERIENŢEI (volumul 2) – Rupert Spira  

În mod obişnuit, credem că pielea constituie recipientul tuturor senzaţiilor corporale. Cu toate acestea, senzaţiile corporale nu sunt găzduite în perimetrul ocupat de pielea noastră. Pielea nu este, de fapt, decât încă o senzaţie, iar o senzaţie nu-şi face apariţia în interiorul unei altei senzaţii. Toate senzaţiile apar în Sinele nostru, în Prezenţa Conştientă.

În mod obişnuit, considerăm că „eu” sunt învelişul care găzduieşte toate senzaţiile corporale. Acest „eu”, însă, constituie numai un contur imaginar alcătuit din gândire, care este atras în jurul unui mănunchi de senzaţii.

Tot ce este cuprins în interiorul acestui contur imaginar este considerat a fi „eu”, iar tot ce există în exteriorul acestuia devine „non-eu”, ceea ce este doar un alt nume dat obiectelor, celorlalţi şi lumii.

Dar cum aş putea fi „eu” acest contur, acest gând? „Eu” nu sunt un gând, nu sunt o senzaţie. „Eu”sunt acela căruia îi apar sau în care apar gândurile şi senzaţiile.

Sinele interior separat şi obiectul exterior separat, ceilalţi sau lumea – sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Moneda o constituie ignoranţa – ignorarea adevăratei naturi a Experienţei.

Cu acest gând anume, Sinele nostru, Prezenţa Conştientă este, în aparenţă, identificat cu şi limitat la un mănunchi de senzaţii.

Prezenţa Conştientă pare, drept consecinţă, să-şi asume însuşirile trupului, respectiv aceasta apare ca fiind limitată, localizată şi separată. Astfel pare să ia naştere un „eu” separat. Totuşi, acest contur este inexistent ca experienţă concretă. El este alcătuit numai din gândire. Încercaţi să identificaţi acest contur cu experienţa curentă. Unde, în experienţa de faţă, se află linia dintre această senzaţie corporală şi acea percepere a lumii? Este ea alcătuită din altceva decât din gândirea care o gândeşte? Şi chiar dacă reuşim să identificăm ceva care pare să corespundă unei asemenea linii separatoare, nu este aceasta doar încă o apariţie în cadrul Prezenţei?

Odată ce această investigare a Experienţei a fost dusă la bun sfârşit, convingerea că am fi un trup este iremediabil afectată, dacă nu chiar distrusă imediat cu desăvârşire. Senzaţia de a fi un trup este, însă, şi mai dăunătoare şi se păstrează în pofida faptului că noi am înţeles opusul.

Dacă, însă, vom continua să revenim la această investigare a Experienţei, ne va deveni din ce în ce mai limpede că suntem însăşi Prezenţa Conştientă şi că aceasta nu se identifică în niciun fel cu un trup şi că nu are nici limitare, nici localizare inerente.

Odată ce investigaţia anterioară s-a finalizat cu această înţelegere, nu mai este nimic altceva de făcut. Rămânem această Prezenţă Conştientă, iar mintea, trupul şi lumea sunt treptat şi cu uşurinţă realiniate la aceasta, deşi am putea coopera şi noi la această realiniere.

De fapt, am fost dintotdeauna această Prezenţă Conştientă, chiar dacă ne consideram şi simţeam că suntem altfel. Acum, însă, acceptăm şi cunoaştem acest lucru.   Când vom simţi că uităm ceea ce suntem cu adevărat, nu trebuie decât să revenim asupra acestei investigaţii şi să restabilim noi înşine adevărul în această chestiune, prin înţelegere experienţială. Aceasta ne va aduce, firesc şi spontan, înapoi la acceptarea noastră, în mod conştient, ca Prezenţă Conştientă.

Odată cu trecerea timpului, straturi din ce în ce mai profunde de cunoaştere vor fi supuse şi „colonizate” de această înţelegere experienţială, devenind ulterior ca impregnate, saturate de pacea, fericirea şi iubirea inerente Prezenţei Conştiente.

De fapt, întreaga Experienţă este întotdeauna impregnată şi saturată de Prezenţă, cu ştiinţa sau fără de ştiinţa noastră, numai că acum ştim acest lucru şi îl simţim ca atare.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-colectii-reduceri-editura-cartea-daath/rupert-spira-prezenta-vol-I-si-II-cartea-daath