Disoluţia rezistenţei #RupertSpira #Prezenta

Iubirea, pacea şi fericirea nu sunt decât cuvinte folosite pentru a exprima disoluţia oricărei rezistenţe şi oricărei căutări, dispariţia separaţiei şi a „altceva-ităţii”, adică savoarea adevăratei noastre naturi, propria sa savoare în propria sa viziune. Acestea sunt nonobiective, în sensul că nu deţin niciun fel de însuşiri obiective. În consecinţă, nu sunt experientizări ale minţii sau trupului, deşi le influenţează pe acestea.

Căutarea şi opunerea rezistenţei ascund adevărata noastră natură, aceea de Prezenţă Conştientă, prin urmare ascund şi iubirea, pacea şi fericirea care îi sunt inerente sau, mai degrabă, care sunt chiar Prezenţa Conştientă.

Ca urmare a uitării adevăratei noastre naturi de Prezenţă Conştientă şi a faptului că ne imaginăm, în schimb, a fi un sine separat şi interior, ne propunem, în existenţa noastră lumească, să găsim iubirea în relaţiile afective, pacea în diversele situaţii întâlnite şi fericirea în obiecte.

Această căutare este, prin definiţie, incomodă – faptul de a suferi defineşte sinele separat şi interior. De fapt, nici nu există un sine separat şi căutător. Sinele separat aparent este însăşi activitatea de opunere a rezistenţei/de căutare.

Atunci când relaţia afectivă, situaţia sau obiectul căutate sunt găsite, căutarea ajunge temporar la final, iar odată cu această disoluţie, adevărata noastră natură începe să strălucească, altfel spus Prezenţa Conştientă se percepe pe ea însăşi pentru un scurt răstimp (de fapt, este un moment atemporal, mintea nefiind atunci prezentă).

Acel moment atemporal este cunoscut ca iubire, pace sau fericire. Mai este cunoscut şi ca frumuseţe şi înţelegere. Aceasta este adevărata noastră natură, care se cunoaşte pe ea însăşi aşa cum este, ne-aparent modificată de perceperea unui sine interior.

Când mintea îşi face iarăşi apariţia, interpretează eronat această experientizare nonobiectivă a iubirii, păcii sau fericirii, în care nu a fost prezentă, atribuindu-le pe toate acestea relaţiei, situaţiei sau obiectului.

Odată cu reapariţia subiectului/obiectului care gândeşte, iubirea, pacea sau fericirea sunt din nou ascunse iar gândirea purcede din nou la căutarea unei noi relaţii, situaţii sau obiect, în speranţa reeditării experientizării iubirii, păcii sau fericirii despre care consideră, în mod greşit, că sunt rezultatul acestora.

Însă nu relaţia, situaţia sau obiectul dau naştere la iubire, pace sau fericire. Încetarea gândului care opune rezistenţă, care caută, este aceea care permite să strălucească manifestării iubirii, păcii şi fericirii latente, inerente adevăratei noastre naturi, aceea de Prezenţă Conştientă. Cu alte cuvinte, încetarea opunerii de rezistenţă/căutării permite adevăratei noastre naturi să se cunoască sau să se perceapă ca atare, ne-aparent-ascunsă de activitatea de opunere a rezistenţei/de căutare.

Astfel, iubirea, pacea şi fericirea nu sunt ceva care să vină şi să treacă, tot aşa cum nici Sinele nostru, Prezenţa Conştientă, nu vine şi nu trece. Şi totuşi, acestea sunt uneori aparent ascunse.



Prezenţa-Intimitatea Experienţei – volumul 2

Featured Image by JL G from Pixabay 

Schimbarea Paradigmei #transcendereanivelurilorconstiintei

Nivelul 500 indică faptul că această condiţie subiectivă numită Iubire a devenit acum nu numai semnificativă, ci şi dominantă, nemaifiind doar un sentiment şi o emoţie, ci şi un  principiu după care să te ghidezi. În timp ce energia Iubirii poate fi centrată ca o consecinţă a interesului sau a motivaţiei, ea reprezintă o depăşire a restricţiilor şi limitărilor induse de interesul propriu egoist. Iubirea serveşte, în vreme ce eul caută să fie servit, în goana sa după câştig. Pentru Iubire, satisfacţia pe termen lung şi plăcerea generozităţii înlocuiesc satisfacţiile egoiste şi trecătoare ale câştigului.

Energia Iubirii are o calitate unică şi atemporală care satisface potenţialităţile subtile şi dificil de descris prin intermediul logicii. Pe măsură ce Iubirea devine în mod progresiv spiritualizată, ea apare mai degrabă ca o aliniere cu Divinitatea, care este sursa şi domeniul suprem al Iubirii. De aceea, începe să fie percepută ca sfântă, sacră şi substanţă a devotamentului, credinţei religioase şi a conştienţei mistice.

De la nivelul de conştiinţă 500 în sus, atracţia pentru frumuseţe, pace şi linişte interioară devine din ce în ce mai importantă. Principiile spirituale ale marilor învăţători se încorporează în stilul de viaţă şi, în cele din urmă, devin dominante. Conflictele nu mai apar din cauza dubitaţiei asupra iubirii, iertării sau compasiunii, ci din dorinţa de a le institui şi implementa cât mai bine. Astfel, specificul şi conţinutul linear al acţiunilor devin dominate de puterea câmpului general al contextului.

În cele din urmă, divinitatea vieţii însăşi se autorevelează, şi tot ceea ce înseamnă viaţă capătă valoare. Avansul paradigmei este caracterizat printr-o trecere de la încrederea în percepţie şi în mentalizare spre discernământul esenţei. Această tranziţie este o consecinţă concordantă a ceea ce se numeşte în termeni clasici “deschiderea celui de-al treilea ochi al corpului Buddhic”, care reprezintă apariţia viziunii spirituale.

David. R. Hawkins – Transcenderea nivelurilor conştiinţei- Scara spre Iluminare

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/david-r-hawkins-transcenderea-nivelurilor-constiintei-scara-spre-Iluminare-cartea-daath

33.90 lei până la sfârşitul lunii August