Atitudinea în faţa provocărilor

Lumea trece printr-o schimbare de paradigmă care transformă felul în care oamenii gândesc, interrelaţionează şi percep realitatea. Vechile moduri de a acţiona nu mai sunt valabile pentru soluţionarea problemelor globale – probleme nemaiîntâlnite până acum. Soluţiile la nivel individual şi global necesită gândire flexibilă, desprinderea de emoţii părtinitoare, compasiune, înţelecpiune, minţi deschise şi abilitatea de a rămâne echilibraţi în timpul unor schimbări de proporţii uriaşe. Vremurile în care trăim ne oferă oportunităţi fără precedent pentru utilizarea abilităţilor de lucru cu energia.

            Dificultăţile şi provocările pot fi consecinţele gândirii distructive, ale deciziilor luate sub imperiul fricii şi al egoului, precum şi ale condiţionărilor. Dar ele sunt şi o cale de dezvoltare spirituală. Din păcate, îmbrăţişarea principiilor influente ale gândirii pozitive a dus, uneori, la judecarea şi blamarea unor oameni care traversau perioade dificile în viaţa lor. Oamenii cu dificultăţi sunt percepuţi ca fiind mai puţin spirituali, ca şi când cu cât ai fi mai profund implicat în spiritualitate, cu atât ai avea mai puţin probleme în viaţă. Adevărul este că dificultăţile nu sunt o scală de evaluare a spiritualităţii. Nu sunt nici o pedeapsă şi nici o recompensă. Nu vă reflectă valoarea şi nici ce aveţi de oferit lumii. Deşi pot fi consecinţa gândirii negative, pot fi şi mijlocul, pe care l-aţi ales la un nivel spiritual mai înalt, de a atinge anumite obiective pe care vi le-aţi propus.

Deşi gândurile şi atitudinile voastre atrag şi generează viaţa pe care o trăiţi, nu deţineţi puterea absolută asupra rezultatelor; în definitiv, nu sunteţi puterea absolută din univers, ci acţionaţi la unison cu toate celelalte fiinţe fizice şi non-fizice pentru a co-crea realitatea. Deţineţi, totuşi, puterea absolută într-o privinţă: voi sunteţi aceia care alegeţi să evoluaţi spiritual. Vouă vă revine alegerea ca evenimentele cu care vă confruntaţi în viaţă să facă din voi o versiune mai bună, în loc să le permiteţi să vă prejudicieze.

Când vă aflaţi în faţa unei provocări, consideraţi-o un îndemn la evoluţie spirituală. Identificaţi adevărul ascuns din situaţia respectivă şi întrebaţi-vă cum aţi putea exprima acest adevăr. Ce însuşire sau resursă interioară ar trebui să dezvoltaţi? Poate este vorba despre curaj, perseverenţă, iertare, compasiune, iubire necondiţionată sau hotărâre. Poate că este o nouă abilitate, precum flexibilitatea în gândire, învăţarea unei noi deprinderi sau adaptarea uneia mai vechi, la întrebuinţări mai noi. Capitolul acesta vă va ajuta să adresaţi realitatea energetică ascunsă din spatele evenimentelor cu care vă confruntaţi. Dacă vă puteţi modifica energia prin dezvoltarea resurselor voastre interioare şi să o armonizaţi cu esenţa voastră spirituală, atunci şi evenimentele în curs de desfăşurare sunt libere să se modifice, la rândul lor. 

Fragment din Calea Energiei – Synthia Andrews

Capitolul 15 – Atitudinea în faţa provocărilor şi eliminarea limitărilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.