Atelier Literar 2 – #necuvintele

Prea aproape fiind de ziua lui Nichita, mi-am zis să ne-ncercăm sub adierea cuvintelor sale alegând ca temă a celei de-a doua întâlniri a Atelierului Literar #necuvintele. Să ne inspire, să ne aspire, să ne mângâie spiritul.

Nu, nu vom citi sau cita din Poetul Nichita Stănescu dacă nu ne dorim astfel. Vom purcede la căutat în noi pe noi şi printre lucrările noastre stările necuvintelor, ideile mute, acele semne lingvistice proiectate din supra sau metalingvistica personală. Suntem liberi să păşim dincolo de etalarea literelor, să ne observăm coloana inspiraţiei, să ne croim atunci, pe loc, scheletul, dacă nu chiar trupul unei noi creaţii.

 Şi, dacă ne vom dori, poate vom face şi alte exerciţii #împreună, de ce nu?

Sâmbătă, 4 aprilie, începând cu ora 14.30, online, prin Skype. Dacă ne dorim să rămână o înregistrare video cu o calitate decentă, atunci este necesară conectarea dintr-un laptop, calculator, nu prin telefon.

“Critica” acceptată în acest Atelier presupune exprimarea respectuoasă a părerilor personale din generozitate şi din dorinţa de a sprijini creaţia colegilor, nu de a o “des-fiinţa”. Cu ce putem ajuta pentru a spori frumuseţea, cu aceea ajutăm.

Vă rugăm să aveţi pregătite lucrările pe care doriţi să le împărtăşiţi astfel încât să le puteţi plasa în chat-ul comun, să le putem şi vedea, nu doar auzi.

Aceasta fiind o invitaţie, aşteptăm şi răspunsul celor care doresc să participe. Datele de contact sunt la vedere.

Pe sâmbătă!

Înainte de 1 Aprilie

După ce am repostat anunţul făcut de Mihai Cotea (Colţul Cultural) despre următorul Atelier Literar – sâmbătă, 4 aprilie, mă simt datoare să explic de ce nu am avut timp să pregătesc şi eu unul. Am fost ocupată cu înroşitul şi tăiatul preţurilor în site-ul editurii. Am zis să nu fac asta de 1 aprilie, că, cine ştie, românul e umorist.

Acesta este motivul pentru care imaginea însoţitoare a acestui articol nu are legătură cu Atelierul Literar, deşi…

Dacă la sfârşitul lunii ianuarie încă nu ştiam de pandemie, dar am considerat necesar ca pentru luna februarie să reduc preţurile acelor cărţi care tratează subiectul vindecării, pentru luna martie selectasem alte titluri care tratează global, complex, holist… şi alte cuvinte care să încerce a cuprinde universul din spatele sintagmei evoluţia spirituală a omenirii.  

Gândirea logică nu exclude gândirea holistă, cuprinzătoare a câtor mai multe perspective posibile. Mintea umană este influenţată direct de contextul în care funcţionează/există şi de capacitatea de a discerne adevărul de fals, deşi cea din urmă mi se pare a fi o însuşire mai degrabă spirituală şi nu mentală. Apreciez foarte mult acea raţiune care se recunoaşte a fi într-un contiuu proces de asimilare, acea raţiune care se abţine de la a da verdicte şi nu se opreşte din a căuta să vadă acelaşi subiect din mai multe unghiuri. Dincolo de această raţiune se află înţelepciunea care nu are unghiuri.

Dacă pentru luna martie au existat reduceri la colecţiile “David R. Hawkins” şi “Michael Newton”, precum şi pentru titlurile Ce naiba ştim noi, de fapt?! (What the Bleep Do We Know!?), Fluxul şi  Letting Go-Calea renunţării, astfel menţionând doar câteva dintre cărţile cuprinse în categoria Oferte, pentru luna aprilie am decis să aplic o reducere de 15% pentru toate cărţile din catalog, ba, mai mult, reducere la reducere am făcut. Cât despre valoarea de la care se aplică gratuitate pentru transport, am scăzut-o de la 120.00 la 100.00 de lei.

Voi continua să fac surprize, să adaug cadouri acelor comenzi care mă inspiră să procedez astfel, cu atât mai mult cu cât acum am şi mai multe posibilităţi de cadouri.

Să fim sănătoşi cu sufletul şi trupul! Sănătatea se manifestă din Bucurie! Din acel nivel al conştiinţei care a recunoscut că suntem Iubire.  

Site-ul Editurii