3 Iunie: David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Într-un seminar susţinut în ianuarie 2002, Dr. David R. Hawkins introducea pentru prima oară ceea ce avea să fie prezentat în absolut toate următoarele seminarii: Harta Conştiinţei.

Asistând la o conferinţă susţinută de Dr. John Diamond în legătură cu testarea musculară, şi interpretând răspunsul muscular ca pe o manifestare non-locală a însăşi Conştiinţei în raport cu viaţa biologică (protoplasma),  Dr. David R. Hawkins a descoperit, prin verificări de ordinul milioanelor, că în plan uman există o scară a nivelurilor exprimate/manifestate ale Conştiinţei.

Verificând muscular pacienţii  săi în privinţa efectelor negative ale luminii fluorescente asupra omului,  în anul 1970 Dr. Hawkins a descoperit că acei pacienţi care parcurseseră cel puţin 80 dintre lecţiile conţinute în Cursul de Miracole, nu manifestau o slăbire musculară, deci nu erau afectaţi de stimulii negativi. Acest fapt a condus la înţelegerea faptului că practica spirituală propusă de A course in Miracles (Curs de miracole) sprijină elevarea spirituală, înălţarea pe treptele superioare ale Scării Conştiinţei.

Unic, niciodată în istoria omenirii prezent, acest sistem al manifestărilor Conştiinţei – care înregistrează absolut tot, cuvinte, gânduri, idei, emoţii, intenţii, acţiuni, fapte, de oriunde şi oricând, şi le păstrează pentru totdeauna – a fost descris în cartea Putere versus Forţă, Determinanţii ascunşi ai comportamentului uman. Cum se calibrează aceste niveluri ale Conştiinţei, despre nivelurile pro-viaţă, sau nivelurile integre, nivelurile care depăşesc linia de demarcaţie dintre Adevăr şi Falsitate şi până la cel mai de jos nivel posibil, Dr. Hawkins a scris în fiecare dintre cărţile ulterior publicate de domnia sa.

Harta Conştiinţei a devenit busola şi instrumentul de verificare şi clarificare a multor dileme omeneşti, instrumentul care ne permite să discernem şi să descoperim esenţa. Fiecare dintre nivelurile de conştiinţă are propria sa paradigmă a realităţii, propria sa “lume”.  De-aceea, „lumea” în care trăieşte o persoană care calibrează la nivelul Fricii (100), de exemplu, este diferită de cea pe care o trăieşte o persoană al cărei nivel de conştiinţă se regăseşte în palierul Raţiunii, al logicii (400), ca să nu mai vorbim de diferenţa uluitoare care apare după depăşirea nivelului Iubirii Necondiţionate (540).

Credinţa şi manifestările credinţei în Dumnezeu sunt şi acestea, în mod firesc, diferite pentru fiecare nivel. Felul în care un om gândeşte, priveşte lumea şi pe sine, felul în care îşi manifestă emoţiile şi intenţiile, în care procesează lumea externă şi pe cea internă este o reflectare a nivelului de conştiinţă cu care a intrat în această viaţă şi a evoluţiei spirituale din această viaţă. Aceste niveluri diferite ale conştiinţei, descrise şi organizate ca într-un compendiu în cartea Transcenderea Nivelurilor Conştiinţei – Scara spre Iluminare,  alcătuiesc Anatomia Conştiinţei, profilul integral al condiţiei umane şi permit analizarea şi  înţelegerea profundă a emoţiilor şi dezvoltării spirituale a indivizilor, a societăţilor şi rasei umane, în general.

<<Ştiinţa calibrării nivelurilor de adevăr se bazează pe un fenomen relativ simplu: orice formă de viaţă radiază un câmp invizibil de energie, iar intensitatea acestuia creşte odată cu nivelul conştiinţei sau al adevărului. Efectul este asemănător unui bec de iluminat a cărui strălucire variază în funcţie de numărul de volţi. Această energie radiantă poate fi depistată de la distanţă datorită non-localizării dimensiunii non-liniare a infinitului.

La nivelul calibrat 200 există o schimbare majoră, aşa încât, dacă lumina creşte de la această valoare în sus, la nivelurile inferioare ea scade brusc. Astfel, un simplu test kinesiologic poate indica dacă „lumina“ este aprinsă (adevăr) sau „stinsă“ (falsitate)  pentru că energia de bază a câmpului conştiinţei este non-locală (atotprezentă).

Energia radiantă a fiecărei fiinţe vii nu există numai în domeniul public, ci lasă o urmă permanentă, identificabilă şi nediminuată de timp sau durată – la care câmpul infinit al conştiinţei nu se raportează şi de care nu este restricţionat. Chiar şi obiectele, clădirile şi regiunile reflectă o contribuţie umană colectivă, marcând astfel efectele iubirii, devotamentului, esteticii şi integrităţii, ca şi conceptele, gândurile şi senzaţiile. >>

Fragment din  Adevăr versus falsitate – Cum le putem diferenţia – pag. 181

Şi tot în această carte apărută în România în anul 2008, un fragment definitoriu:

 Rezumatul Principiilor Esenţiale ale Ştiinţei Conştiinţei

  1. Conştiinţa este câmpul energetic lipsit de formă, invizibil, cu o dimensiune şi un potenţial indefinite; e substratul oricărei existenţe, independentă de timp, spaţiu sau locaţie, dar în acelaşi timp atotinclusivă şi atotprezentă.
  2. Deoarece câmpul conştiinţei cuprinde întreaga existenţă dincolo de orice limită, dimensiune sau timp, el înregistrează toate evenimentele, indiferent cât de minuscule par, chiar şi un gând trecător.
  3. Pentru că înregistrarea tuturor evenimentelor are loc în afara timpului sau spaţiului, acestea sunt accesibile perpetuu datorită unei calităţi unice ce caracterizează însuşi câmpul energetic al conştiinţei.
  4. Conştiinţa este substratul ireductibil al capacităţii omeneşti de a şti, a experimenta, a percepe sau a observa, este esenţa capacităţii de a conştientiza.
  5. Câmpul conştiinţei există independent de omenire fiind totuşi inclus în aceasta. Ea este substratul ireductibil, Absolutul, în comparaţie cu care tot ceea ce există este relativ.
  6. Conştiinţa reprezintă un câmp cu o putere şi un potenţial infinite, din care manifestarea universului în forma Creaţiei apare ca un proces continuu, permanent.
  7. Întregul univers, atât cel cunoscut cât şi cel necunoscut, există independent de descrierea umană şi este eminamente un câmp unificat şi total, în cadrul căruia se află diferite niveluri de frecvenţe vibraţionale, care apar sub forma universului observabil. Ca şi în domeniul fizic, cu cât frecvenţa energiei vibraţionale este mai mare, cu atât şi puterea sa creşte.
  8. Câmpul energetic vibraţional, universal şi atotcuprinzător, este omniprezent şi, în consecinţă, omniscient şi atotputernic. Prezenţa câmpului conştiinţei este cunoscută de toate fiinţele sensibile care îl resimt sub forma conştienţei subiective a existenţei însăşi. Astfel, conştienţa prezenţei conştiinţei ca substrat al existenţei reprezintă realitatea subiectivă primordială pentru întreaga experienţă umană posibilă.
  9. Nivelurile conştiinţei sunt identificabile prin utilizarea unei calităţi simple a conştiinţei însăşi, iar omniscienţa conştiinţei recunoaşte şi răspunde oricărui lucru care are existenţă (şi este adevărat în virtutea acestei existenţe). Astfel, conştiinţa, asemenea unei oglinzi, reflectă realitatea în mod impersonal, nefiind impresionată sau afectată de acest proces. În consecinţă, conştiinţa nu „face“ nimic, ci, asemenea gravitaţiei, oferă contextul în care potenţialitatea face trecerea de la lipsa formei la formă, de la ne-experimentat la experimentat.
  10. Comparabil cu legile conservării energiei sau materiei, legea conservării vieţii are întâietate. Viaţa însăşi nu este susceptibilă de a fi distrusă, ci poate doar să-şi schimbe forma prin trecerea la o frecvenţă diferită (cum ar fi, în experienţa umană, „etericul“, „spiritualul“ sau alte domenii energetice descrise de-a lungul timpului).

Având în vedere că tot ceea ce există reprezintă un nivel de vibraţie energetică, poate fi construită o scală a conştiinţei, un instrument coerent şi cu valoare pragmatică. O scală logaritmică a conştiinţei de la 1 la 1.000, care începe la numărul „1“ (simpla existenţă a vieţii) şi continuă până la 1.000 (cel mai înalt nivel de conştiinţă la care umanitatea a ajuns vreodată), este suficientă pentru a include toate categoriile de frecvenţă ale conştiinţei umane. Se poate demonstra că o atare scală transmite un grad înalt de informaţie şi are o mare valoare practică şi teoretică în înţelegerea umanităţii, a problemei divinităţii şi a universului.>>

Ultima carte publicată de Dr. David R. Hawkins chiar în anul în care şi-a părăsit corpul, este şi cea mai iubită, o chintesenţă a lucrărilor sale, de o inestimabilă valoare :

Letting Go – Calea renunţării.

Letting Go descrie un instrument simplu şi eficient cu ajutorul căruia să ne putem  desprinde de toată negativitatea şi să scăpăm de blocajele din calea Iluminării. În practica clinică psihiatrică pe care a desfăşurat-o pe parcursul a zeci de ani,  autorul a avut ca principal obiectiv descoperirea celei mai eficiente modalităţi de a vindeca suferinţa umană în toate formele sale. Mecanismul interior al renunţării a fost recunoscut a fi de foarte mult folos în acest sens şi este descris în această carte.

Mecanismul renunţării pe care îl descrie dr. Hawkins poate fi aplicat oricând în viaţa cotidiană.  Cartea este la fel de folositoare pentru toate dimensiunile vieţii umane:  sănătate fizică, creativitate, succes financiar, vindecare emoţională, împlinire vocaţională, relaţii, sexualitate şi evoluţie spirituală. Este o inestimabilă resursă pentru toţi profesioniştii care lucrează în domeniile sănătăţii mentale, psihologiei, medicinii, în recuperarea din dependenţă şi în dezvoltare spirituală.  

“Mecanismul renunţării este doar un instrument. Îl puteţi folosi pentru a îndepărta obstacolele din calea realizării unui milion de dolari sau îl puteţi folosi pentru a elimina blocajele din calea dezvoltării conştienţei spirituale. Cei mai mulţi oameni care renunţă conştient declară că au descoperit ceva înăuntrul lor, asemănător cu iubirea, care este independent de corp, emoţii, gânduri şi de evenimentele lumii. Aţi auzit pe cineva care să fie nemulţumit de o asemenea descoperire?” – David R. Hawkins

Valoarea a însăşi lecturării cărţilor lui David R. Hawkins este inestimabilă. Pentru primele cărţi s-au făcut publice şi valorile calibrate. Astfel, Putere versus forţă – determinanţii ascunşi ai comportamentului uman a fost calibrată la 850, Ochiul sinelui – de care nimic nu se poate ascunde – 980, iar volumul final al primei trilogii la 999.8 – Sinele – realitate şi subiectivitate.

Puteţi citi despre Dr. David R. Hawkins, M.D., Ph.D. şi în articolul din 3 Iunie 2018:

https://carteadaathpublishing.wordpress.com/2018/06/03/sir-david-r-hawkins-m-d-ph-d/

Alte fragmente din cele opt cărţi publicate de Editura Cartea Daath puteţi găsi în categoria “David R. Hawkins”:

https://carteadaathpublishing.wordpress.com/category/david-r-hawkins/

Şi pentru că 3 Iunie este ziua în care s-a născut David R. Hawkins, iată un cadou pentru afis-David-8 cei  care îşi doresc vreuna dintre cărţi sau chiar întreaga colecţie:

O reducere de 20% aplicată preţului individual al fiecăruia dintre cele opt titluri!

O reducere suplimentară de 10% pentru Colecţia David R. Hawkins. (245.55 lei faţă de 281.00, preţul obişnuit)

Cheieltuielile de transport sunt suportate de Editură doar pentru întreaga Colecţie sau pentru comenzi cu o valoare de minimum 120.00 lei, expediate prin Poşta Română sau prin Fan Courier (cu excepţia localităţilor aflate la o distanţă mai mare de 20 de km faţă de localitatea în care există un centru Fan Courier).

Am creat produse distincte pentru această reducere pe care le puteţi găsi în categoria Oferte:

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-colectii-reduceri-editura-cartea-daath

Featured image source: google

Reclame

Un gând despre &8222;3 Iunie: David R. Hawkins, M.D., Ph.D.&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.