De ce unii oameni îşi pot aminti vieţile anterioare? – fragment din Sinele: Realitate şi Subiectivitate

Fragment din volumul Sinele: Realitate şi Subiectivitate – David R. Hawkins

Î: De ce unii oameni îşi pot aminti vieţile anterioare?

R: Sub nivelul 600 al conştiinţei, există, de obicei, o amnezie în ceea ce priveşte vieţile trecute datorită identificării cu mintea/corpul ca realitate a „Sinelui“. Se poate trece dincolo de această amnezie în stări modificate ale conştiinţei, experienţe de părăsire a corpului (decorporalizare) şi în apropierea morţii, vise, stări hipnotice şi străfulgerări spontane. Experienţa clinică a regresiilor în vieţile anterioare este larg cunoscută şi se poate dovedi foarte eficientă, din punct de vedere medical, pentru dezvăluirea traumelor şi erorilor din vieţile trecute ce se manifestă în viaţa prezentă ca boli sau probleme psihologice. Utilizarea în scop terapeutic a regresiei în vieţile trecute poate, într-adevăr, să producă vindecări şi rezultate spectaculoase. În plus, copiii mici vorbesc spontan despre vieţile lor trecute, iar unii chiar îşi reamintesc detalii verificabile despre existenţele lor anterioare.

În cazurile în care nivelul conştiinţei depăşeşte valoarea 600, vieţile trecute sunt accesibile datorită identificării sinelui cu martorul/experimentatorul/conştienţa conştiinţei. Prin intermediul acestei reamintiri, persoana în cauză poate observa că există o concordanţă între evenimentele spirituale majore din vieţile trecute şi evenimentele, atitudinile şi configuraţiile psihologice din viaţa prezentă. Prin reflecţie, iese la iveală un model care exprimă ceea ce ar putea fi numit călătoria sufletului.

Buddha şi-a reamintit numeroase vieţi trecute, însă această conştienţă nu reprezintă o parte din tradiţia iudeo-creştină, în ciuda faptului că este o înţelegere majoră a altor religii ale lumii ce merge până în antichitate. Cercetarea spirituală dezvăluie faptul că, deşi Buddha a avut multe reîncarnări, Iisus nu a avut nici una, El „coborând, într-adevăr, din Ceruri“ fără ca anterior să fi avut vreo viaţă umană.

pag.282

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/stiinta-si-spiritualitate/david-r-hawkins-sinele-realitate-si-subiectivitate-cartea-daath

 

În sine, viaţa nu are nici o opinie; ea doar „este“. David R. Hawkins

Sinele: Realitate şi Subiectivitate – David R. Hawkins

<<Dacă examinăm scala arbitrară a binelui versus răului dincolo de condiţia umană, în privinţa efectelor sale asupra vieţii, atunci toată moralitatea şi judecăţile dualiste se dispersează într-un context mai larg. În sine, viaţa nu are nici o opinie; ea doar „este“.

Viaţa trece dintr-o formă în alta fără nici o reacţie sau rezistenţă înnăscută, fără efort şi foarte rapid. Nici măcar nu înregistrează vreo reacţie la schimbarea de formă. Viaţa, la fel ca lumina, este în mod înnăscut lipsită de formă şi dincolo de preferinţe, rezistenţă sau reacţie.

Dilema morală este rezolvată prin înţelegerea învăţăturilor lui Iisus Christos, conform cărora răul sălăşluieşte în ochiul celui care observă; cu toate acestea, în mod paradoxal, transgresarea rezultatelor produce consecinţe serioase pentru omul care ignoră  realitatea spirituală şi comite păcatul în mod voit. Evoluţia spirituală aduce cu sine noi responsabilităţi şi consecinţe karmice.

Pentru viaţă, moartea nu este posibilă. În acest punct, se poate face o comparaţie cu o umbră care întunecă temporar (dar nu ucide) lumina. Adevărul nu este înrăutăţit sau negat de către falsitate – singura care poate fi înţeleasă sau reprezentată greşit este expresia sa. Nu există nici un contrariu al vieţii, al lui Dumnezeu, al Adevărului sau un contrariu al Totalităţii Realităţii.

Paradoxul „Binelui“ versus „Răului“ – pag. 203