Purtătorul de cuvinte, cel ce înduioșează – o recenzie de Mihai Cotea

„Nu știu dacă ați trăit senzația asta vreodată. Senzația aia pe care o ai atunci când citești o carte care te înmoaie pe dinăuntru… și știi că nu e o senzație, de fapt. E.

Asta a reușit să facă cu mine Ioan Gyuri Pascu în volumul său de poeme, Purtătorul de cuvinte. Să mă înduioșeze. Adică să mă mângâie pe interior, pe suflet. Să mă aducă în starea de duioșie. Fără pretenții, fără vorbe mari, cu versuri. Simplu, firesc.”

https://coltulcultural.wordpress.com/2018/05/31/purtatorul-de-cuvinte-cel-ce-induioseaza/

 

Sinele: Realitate si Subiectivitate

Sinele – Realitate şi Subiectivitate – David R. Hawkins

Pe o scală de referinţă a nivelurilor conştiinţei – care calibrează conştiinţa între valorile 1 şi 1000 – cartea Putere versus Forţă calibrează la 850, Ochiul Sinelui la 980, iar volumul final al acestei trilogii, Sinele – Realitate şi Subiectivitate, calibrează la 999,8.

“Este posibil aşa ceva? Să avem noi, în acest prezent, o asemenea lucrare atât de aproape de limita superioară a capacităţii de înţelegere a omului?” ar întreba orice persoană a cărei raţiune nu se poziţionează în fotoliul adversităţii, nu caută să nege (din comoditate sau frică), ci caută să cunoască, să descopere, să înţeleagă, să crească, să evolueze. Iată că da, este posibil să fim contemporani cu una dintre cele mai importante lucrări concepute a fi în folosul binelui suprem al omului. Am putea spune că suntem contemporani cu un avatar, dacă ţinem cont că, în Harta Conştiinţei, valoarea de 1000 este atribuită celor trei mari avatari ai unei epoci ce cuprinde câteva mii de ani: Krishna, Buddha şi Hristos.

Sine sau Eu – un “Eu” care depăşeşte orice calitate pronomială, trecând dincolo de barierele fizicalităţii contextuale, manifestat ca Realitate Absolută – neurmat de nicio altă idee sau calitate, de niciun alt cuvânt care să-i fragmenteze integralitatea absolută, totalitatea implicită.

Din Cap. VII: Realitatea fundamentală a Sinelui

 Î: Explicaţi-ne, din nou, ce se înţelege prin termenul „Eu“- „Sinele“?

R: Afirmaţia „Eu“ este singura propoziţie completă şi corectă prin care adevărul absolut poate fi descris în mod exact. A adăuga termenul „sunt“ este deopotrivă redundant şi inexact, deoarece „sunt“ implică existenţa/fiinţarea, iar realitatea absolută este dincolo de fiinţare sau non-fiinţare (nivelul calibrat 997).

Aceşti termeni vor crea în mod inerent o polaritate a contrariilor, cum ar fi existenţă versus non-existenţă sau fiinţare versus nonfiinţare.

Î: Este atunci Sinele identic cu termenul „Eu“?

R: Este greu pentru mintea umană să înţeleagă identitatea absolută de sine. Mintea este obişnuită să gândească în termenii unui subiect şi unui predicat, reuniţi printr-un operator logic.

Ceea ce deţine calitatea existenţei este deja total şi complet, altfel nu ar exista. Existenţa nu necesită vreo dependenţă de o altă condiţie. Prin urmare, existenţa condiţionată este o iluzie a eului/minţii, care crede că nimic nu există decât dacă este dependent de ceva din afara sa. Existenţa este completă şi necondiţionată prin ea însăşi. Existenţa este doar prin graţia lui Dumnezeu şi prin porunca Divină. (Această declaraţie se situează la nivelul calibrat 998). Aparenţa reflectă condiţiile şi, prin urmare, este tranzitorie.

Explicaţie

Mintea este obişnuită cu descrieri şi definiţii în termeni ai calităţilor, condiţiilor şi cauzelor presupuse. Astfel, din perspectiva percepţiei, nimic nu este complet sau total în sau prin sine, ci întotdeauna dependent de alte considerente. Aceasta se datorează faptului că mintea dualistă e înclinată spre o separare în timp şi spaţiu, precum şi spre supraimpunerea unei presupuse şi imaginare explicaţii a unui operant misterios numit „cauză“. Astfel, pentru minte, totul este deopotrivă dependent de condiţii şi văzut ca o temporalitate ce necesită o explicaţie pentru a fi înţeleasă. Afirmaţiile mentale presupun o separare între subiect şi obiect sau între condiţii. (Cauzalitatea calibrează la nivelul 426.)

În Realitate, nimic nu necesită o explicaţie. Nimic nu este cauzat de altceva. Existenţa nu necesită nici o explicaţie şi nici nu depinde de alte stări sau calităţi. Înţelegerea acestui lucru este clarificată prin realizarea faptului că nimic nu are vreo „semnificaţie“, atât în, cât şi prin sine. Prin urmare, nu are nici „scop“. Totul este deja complet şi autoexistent ca propria sa identitate de sine.

Spre exemplu, „spaţiul“, pur şi simplu, „este“; nefăcând nimic pentru aceasta. Nu poate fi măsurat, deoarece măsurarea nu este altceva decât o mentaţie arbitrară. Nici un motiv nu este necesar. Ne-am frământa cu raţiuni inutile dacă am întreba „de ce există spaţiul?“ sau „care este scopul lui?“ Nici un lucru care are calitatea realităţii nu implică vreun „de ce“ şi nici un adevăr nu se autoreveleză prin simpla întrebare. A persista cu întrebarea „de ce“ nu e altceva decât o fugă în jurul cozii şi a obţine mentalizări de dragul divertismentului.

Să aruncăm o privire şi asupra întrebării „când“. În Realitate, care este atemporală şi infinită, nu există nici un „când“; de asemenea, nu există nici evenimente sau întâmplări care să fie explicate, nu există nici măcar succesiuni, durate sau cauze.

Se poate vedea că toate explicaţiile, descrierile, discuţiile şi condiţiile nu sunt decât mentaţii abstracte. Pentru a ne elibera de ele este necesar să transcendem dualitatea, deoarece mintea alege, de obicei, o poziţionalitate în care creează apoi o iluzie perceptuală care întunecă Realitatea. Sinele nu este condiţional; nu are calităţi şi nu este nici dependent, nici explicabil. Sinele nu are durată, începuturi sau sfârşituri, locaţie, formă, sau limitări. Radianţa Sinelui este cea care iluminează existenţa, iar în lipsa ei, conştienţa nu ar fi posibilă. Sinele este dincolo de procese. Toate descrierile sunt deopotrivă nepotrivite şi neaplicabile Sinelui.

 Î: Ce se înţelege prin termenul „mistic“?

R: Misticul cunoaşte, experimentează, şi identifică Sinele ca fiind în acelaşi timp context şi conţinut – cu alte cuvinte, contextul este conţinutul. Conţinutul eului este tranzitoriu şi reprezintă un produs al percepţiei şi, asemenea unui film, nu are o existenţă independentă.

Conţinutul percepţiei este un produs automat al poziţionalităţii şi merge mână în mână cu crearea iluziilor percepţiei. Dacă ştiinţa este autoritatea domeniului linear şi a paradigmei Newtoniene, misticul este autoritatea domeniului nonlinear.

Î: Atâta vreme cât limbajul este o formă, cum poate misticul, care trăieşte în realitatea lipsită de formă a nonlinearului, să transmită informaţia?

R: De fapt, învăţarea se produce simultan, pe două niveluri.Primul şi cel mai important este tăcut şi lipsit de formă; se produce dincolo de nivelul minţii şi este nonverbal. Informaţia se transmite ca o consecinţă a puterii intrinseci a nivelului conştiinţei învăţătorului. Procesul poate fi asemănat cu o undă ce însoţeşte cuvintele învăţătorului şi reprezintă o calitate a Prezenţei ca Sine.

Inspiraţia şi puterea spirituală a adevărului misticului sunt un produs al Divinităţii şi, însoţite de Divinitate, un câmp energetic care devine antrenat în câmpul conştiinţei discipolului. Această Graţie a fost denumită în mod tradiţional „transmisiile nonminţii“, (numită paradoxal „minte“, ceea ce înseamnă non-formă şi non-ego). Acest lucru a fost descris în The Zen Teachings of Huang Po (Învăţăturile Zen ale lui Huang Po, n.tr) şi, de asemenea, de către Buddha, care a transmis studentului său conştienţa nonverbală, în momentul în care i-a dăruit acestuia o floare.

Esenţa care face acceptarea fructuoasă este dorinţa spirituală a aspirantului pentru adevăr.

Câmpul energetic al învăţătorului constituie manifestarea Prezenţei. Acest câmp este responsabil de miracole, vindecări, de diferite fenomene mistice şi de înţelegeri bruşte care se petrec spontan în prezenţa învăţătorului. Transmisia tăcută poate fi asemănată cu fenomenul de îmbarcare. Aceasta este impersonală şi este o consecinţă a puterii câmpului în sine. Efectul pe care îl are câmpul conştiinţei învăţătorului asupra celui al studentului este demonstrabil printr-o simplă calibrare. (Lucru care se şi face în mod obişnuit înainte şi după conferinţe).

Î: Dacă Adevărul este lipsit de formă, cum de poate fi transmis prin cuvinte?

R: Orice formă se bazează pe cele lipsite de formă, iar calitatea care face posibilă transmiterea cuvintelor e lipsită de formă. Rostite doar ca o învăţătură intelectuală, aceloraşi cuvinte le lipseşte puterea undei care facilitează înţelegerea ascultătorului. Cuvintele însoţite de această putere induc o transformare a ascultătorului. O altă explicaţie este aceea că transmisia de la învăţător la student se petrece pe calea unor sisteme de energie spirituală mai înaltă, mai presus de cele ale minţii, aşa-numitele „corpuri cauzale buddhice, christice şi Atmice“ care, la rândul lor, deţin în interiorul lor câmpuri energetice comparabile cu sistemul chakrelor. Conţinutul şi informaţia verbală sunt înregistrate deopotrivă pe calea capacităţilor mentale mai înalte (gândirea abstractă) şi mai joase (gândirea literală), dar energiile de înaltă frecvenţă din prezenţa învăţătorului activează sistemele energetice spirituale latente ale studentului.

Astfel, transmisia „nu minte“ (numită, în mod paradoxal, „Minte“ în anumite literaturi) înseamnă, de fapt, că există un sistem energetic mai înalt, care este activat prin procesul silenţios. Acest lucru facilitează mai degrabă o cunoaştere experimentală decât o simplă intelectualizare.

Mulţi studenţi spirituali au citit foarte mult şi cunosc deja din punct de vedere mental multe adevăruri spirituale, dar informaţia este stocată doar în memoria corpului lor mental şi astfel aşteaptă să fie activată prin simpla prezenţă a unui învăţător, în care acele corpuri spirituale mai înalte sunt puternic energizate.

Dorinţa reală de a atinge iluminarea va conduce studentul până când un asemenea profesor va apărea. Cu toate acestea, pentru a obţine succesul, aspirantul trebuie să fie apt să discearnă adevărul de falsitate. Mulţi căutători naivi sunt induşi în eroare şi, cu speranţă în suflet, călătoresc pe distanţe mari pentru a fi alături de aceia a căror faimă, strălucire sau reputaţie i-au făcut să creadă că sunt învăţători adevăraţi. Mulţi dintre aceşti „învăţători“ (care poate că au milioane de discipoli) calibrează totuşi în marjele superioare ale nivelului 200 sau chiar sub valoarea 200 (nivelul integrităţii). Puţini calibrează în marjele nivelului 400. Dar, şi mai ciudat este faptul că anumiţi lideri spirituali cunoscuţi în lumea întreagă au calibrat chiar în marjele nivelului 500 când au început să predea, dar de atunci au decăzut mult sub valoarea 200.

Adevăratul învăţător nu se identifică cu nume sau titluri, deoarece nu există nici o „persoană“ prezentă. Predarea învăţăturilor constituie o funcţie.

Î: Atunci, înţelegerea studentului depinde de nivelul de conştiinţă al învăţătorului?

R: Înţelegerea se bazează pe efectul Sinelui sau este reprezentată de voinţă, deschidere, intenţie, precum şi de nivelul conştiinţei ascultătorului şi, în egală măsură, de cel al maestrului.

E un fapt comun, de fiecare zi, ca oamenii să cunoască despre ceva, dar pot trece mulţi ani până când ei, pe neaşteptate, să ajungă să şi „înţeleagă“. De obicei, această disponibilitate constituie consecinţa unor perioade de reflecţie, contemplare, rugăciune, precum şi a potenţialului karmic.

Î: Care este beneficiul de a-ţi însuşi învăţături ce par incomprehensibile pentru moment?

R: Ele par întunecate doar pentru intelect. Ele plantează seminţele, iar aura spirituală a aspirantului încorporează câmpul de energie transmis din aura învăţătorului. Anumite informaţii sunt transformative în sine. Expunerea la adevărul superior iniţiază o dorinţă în psihic. Buddha a făcut această observaţie când a spus că, odată ce o persoană a auzit de adevărul iluminat, ea nu va mai fi satisfăcută de nimic altceva, chiar dacă este necesar un număr foarte mare de vieţi pentru a-l atinge.

Î: Ce caracteristici facilitează înţelegerea şi transformarea?

R: Dedicaţia, devotamentul, credinţa, rugăciunea, abandonarea şi inspiraţia. Când barierele sunt dărâmate, Adevărul se autorevelează în mod spontan.

Î: Cum este explicată poziţia misticului de-a lungul istoriei?

R: Misticul a fost deopotrivă venerat şi persecutat ca eretic. Autoritatea misticului provine din Prezenţă, „Eul“ Divin al Sinelui. Acest lucru a fost privit ca un sacrilegiu de religiile autoritare ale căror credinţe sunt limitate la un Dumnezeu transcendent (ex: Meister Eckhardt). Astfel, misticii au fost excomunicaţi, arşi pe rug şi chiar crucificaţi de autorităţile religioase. Majoritatea misticilor se retrag din societate. Unii, printr-un mare efort, se reîntorc în lume, dar păstrează tăcerea în privinţa stării lor interioare.

Î: După un eveniment atât de major, precum o înţelegere bruscă, de ce alege misticul să păstreze tăcerea?

R: Aceasta nu reprezintă o problemă de alegere, ci de capacitate. Nu există nimic care să poată fi spus. Această stare este foarte dificil de exprimat în cuvinte şi, oricum, necesită circumstanţe favorabile şi o înclinaţie interioară sau un impuls karmic.

Pentru a vorbi despre această stare este necesară o reenergizare a formei, fapt care reclamă un consum considerabil de energie. Este mult mai simplu şi mai natural ca misticul să rămână tăcut.

De asemenea, trebuie spus că şi tăcerea ajută, într-un mod diferit, liniştitor. Au existat mulţi ani de tăcere înainte să apară abilitatea de a vorbi despre aceste lucruri.

 Treburile lumii apar ca o piesă de teatru în care ceea ce este inconsecvent e supraestimat, şi este ignorat ceea ce este profund. Prin urmare, comunicările misticului constituie foarte des reflectări ale unui paradox, iar viaţa este recontextualizată ca şi în cazul umorului „teatrului absurd“. Astfel, de foarte multe ori misticul râde de ceea ce lumea consideră o mare tragedie. Aceasta se datorează absurdităţii comparaţiei dintre iluzie şi Realitate.

Misticul este conştient de realitatea intrinsecă şi încearcă să o reflecte într-un stil catalizator, menit activării capacităţii latente pentru conştienţa spirituală.

Pe măsură ce urcăm pe Scara Conştiinţei, survine o progresie a nivelului calibrat de putere; cu toate acestea, şi mai important e faptul că, pe lângă putere, se produce o schimbare a calităţii esenţei respectivului nivel. Se poate spune că informaţia de la capătul inferior al scării este plumbul, pe când informaţia din apropierea vârfului scării e precum platina. Plumbul este relativ inert; cu toate acestea, o cantitate mică de platină poate cataliza multe tone de minereu.

 Î: Adesea este dificil să înţelegem sensul informaţiei spirituale.

R: Adevărul spiritual este dincolo de sens; nu „înseamnă“ nimic. Poate fi doar ştiut şi această cunoaştere poate fi obţinută doar prin devenire. Înţelesul este o mentaţie şi o definiţie.

Adevărul spiritual este o conştienţă subiectivă înnăscută şi dincolo de intelectualizare. Spre exemplu, ce „înseamnă“ un frumos apus de soare? Nu „înseamnă“ nimic; este minunat prin simplul fapt că este, complet şi total prin el însuşi. Dumnezeu este conştienţă şi experienţă directă, o înţelegere, o revelaţie şi perfecţiunea absolută a subiectivităţii pure.

Î: Cum se manifestă sentimentul Sinelui?

R: Este central, solid, profund, tăcut, nemişcat, non-local, difuz, atotcuprinzător, împăcat, liniştit, confortabil, plin de bucurie, lipsit de emoţii, o stare de iubire infinită, este protecţie, apropiere, siguranţă, o împlinire completă şi ultrafamiliar. Este în mod fundamental şi ultrafamiliar înnăscut.

Constituie în mod absolut sentimentul de „acasă“, apogeul Realităţii şi al Conştienţei. Este „eul“ total şi complet A Tot Ceea Ce Există, a fost sau ar fi putut vreodată să fie, dincolo de orice timp, loc sau condiţie. Reprezintă confortul, căldura şi siguranţa iubirii totale, necondiţionate şi nemuritoare. Este necondiţionat şi lipsit de orice durere sau vulnerabilitate. Este dincolo de orice mentalizare, întrebare, dubiu, cuvânt sau emoţie. Este pacea, tăcerea şi nemişcarea profundă şi infinită. Este calitatea autoevidentă, radiantă şi atotprezentă a Divinităţii. Iubirea şi Puterea lui Dumnezeu sunt unul şi acelaşi lucru.

 

Traducător: Robert Malischitz

Anul apariţiei în limba engleză: 2003

Anul apariţiei în limba română: 2006

Nr. pagini: 472

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/stiinta-si-spiritualitate/sinele-realitate-si-subiectivitate